Ratacita si confuza...

E dimineata aia in care m-am trezit devreme cu toate ca am adormit tarziu, o dimineata in care pieptul meu se simte apasat si lipsit de aer. Stau in pat si am castile in urechi, volumul este dat cel mai tare pentru ca sper sa ma ajute sa imi reglez pulsul si sa ma trezeasca. Am adormit cu durerea asta ingrozitoare in piept si noaptea nu a fost, de data asta, cea care sa stearga tot, m-am trezit exact la fel si sunt speriata. Asta se intampla mereu cand acorzi locuri necuvenite persoanelor din viata? Ah, stai! Eu mereu va ofer alte locuri decat cele pe care le meritati dar niciodata nu m-a durut fizic atat de tare. Vreau sa stiu ce mi se intampla, de ce sunt asa speriata? Nu am nimic deci nu pierd nimic si cu toate astea simt ca ceva ma sfasie si ma lasa in urma. Nu e prima oara cand scriu si sper ca ma linistesc insa acum... ma incred cu totul in asta, acum asta e singurul remediu caci voi nu mai aveti resurse pentru oboseala din sufletul meu. Toti lasati cate o urma, o scrijelitura oricat de mica care ramane acolo, nu zile ci luni, ani sau chiar o viata. Gandeste-te ca nu mai am loc de scrijelit, e prea plin si daca incerci o sa doara ingrozitor, o sa o faci pe o cicatrice veche care acum pare vindecata definitiv dar crede-ma, inca ma doare uneori chiar si urma aia simpla. Te-ai lovit vreodata in acelasi loc? Te-a durut mai rau a doua oara? Vezi? Exact la fel ma doare si pe mine, tare, mai tare ca pana acum. Pieptul mi-a fost apasat de multe ori dar acum nu imi da voie sa respir, e ca si cum ar incerca sa mi se opuna, parca se lupta cu mine si ma intreb disperata cu ce i-am gresit pana si lui, de ce ma doare? Raspundeti-mi voi, cei care nu aveti dureri, ce faceti sa nu doara nimic? Daca va intrebati ce fac eu de se razbun, va raspund simplu cu: traiesc! Poate nu stiu sa traiesc corect, poatea asta e marea mea problema, nu stiu sa traiesc corect! Dar totusi... nu ma ajuta asta cu nimic caci cine stie sa traisca asa cum trebuie? Dar exista un fel in care trbuie sa traim? Invata-ma! Nu-mi pasa cine esti, de unde, cum te cheama, nu-mi pasa de nimic dar daca ma inveti sa traiesc vei salva o viata, o vei salva de la risipa, poate te va face si pe tine fericit ca ai salvat o viata.
Asa-i ca unii oameni nu mai traiesc de mult? Chiar daca ii vedem zilnic, pe strazi aglomerate, zambind sau plangand, mergand sau alergand, cu plase in maini sau cu mainile in buzunar, unii dintre ei au murit de multa vreme doar ca inca nu o recunosc. Pe mine inca ma dor toate deci sunt convinsa ca n-am murit, mie imi tresare inima des, nu, nu am murit. Dar batranii aia ce si-au ingropat consoartele si copiii si acum nu mai au pe nimeni? Ei mai traiesc? Sunt multi oameni ce-si duc viata cu greu, caci este greu sa stii sa traiesti si daca ai aflat cum sa nu uiti niciodata.
Sunt dezordonata, sar de la o idee la alta dar nu mai sunt asa speriata, nu mi se mai opune, mi s-a reglat respiratia si stiu care e motivul pentru tot. Eu nu stiu ce, cand si cum trebuie sa va ofer si voi luati tot fara sa intrebati, luati totul desi stiti ca o sa raman iar fara nimic si fara voi si o sa fiu nevoita iar sa caut tot ce am avut. Nu va mai las locuri de zgariat, nu va mai dau tot, ma lupt cu voi, voi cei care ma vreti ca pe un obiect, voi cei care sunteti mai nebuni ca mine. Sper sa te recunosc cand o sa apari! Sper sa stiu daca si tu vrei totul sau daca vrei sa imi oferi tu tot ce ai, daca imi oferi, sa stii ca de la mine nu vei mai lua nimic caci eu am sa iti ofer totul meu, ti-l pun in palme si ma incred tie. O sa am incredere iar, dar sper sa te recunosc, sa nu te confund, sa nu te evit. Invata-ma si nu ma lasa prada avalansei asteia!
Nu ma mai doare nimic si respir normal. M-am trezit!
Te astept! Cauta-ma tu!
Buna dimineata!

Gata.

M-am invinovatit ca am ranit un om pe care il credeam sensibil desi nu arata asta foarte des, in fiecare zi si in fiecare noapte m-am gandit cat i-am gresit unui om care pretindea ca eu insemn ceva pentru el. M-am considerat jalnica si am bagat capul in pamant, mi-am cerut scuze, am implorat sa fiu iertata insa nu am fost, nu am fost pentru ca nu avea de ce sa ma ierte, de fapt nu ii gresisem atat de tare. Nu credeam ca inca mai pot fi sfasiata! Ai facut-o iar! Nu ti-a pasat nici macar o secunda ca nu sunt doar un trup, nu ti-a pasat de nimic si de nimeni. Ca mine sunt multe, nu sunt singura calcata in picioare, nu sunt singura care a plans si tu te-ai bucurat, nu sunt singura. Nu sunt fericita dar incerc sa ma bucur de tot ce mi se intampla frumos si presimt ca mi se intampla ceva cu adevarat frumos din cauza ta. Nu a fost niciodata o copilarie, nu e o copilarie si nimic din ce se intampla acum nu e copilarie si daca ar fi tot doare pentru ca si copiii au sentimente, adesea mult mai puternice ca ale noastre dar cu siguranta mai puternice ca ale tale.
Te-am iubit mult! Nu doar eu, noi te-am iubit mult si probabil unele inca o mai facem.
Sper sa fii fericit cand iti vei gasi calea si sa iubesti mult, imi doresc sa iubesti pe cineva la fel de tare cum noi te-am iubit pe tine, sa simti toata iubirea noastra la un loc dar pentru un singur om, m-as bucura sa fie reciproc dar ai grija.

S-a terminat, definitiv de data asta!

Minciuni de-o viata. (3)

M-ai invaluit in mii de minciuni dulci, le-am iubit enorm pe fiecare insa eu le credeam adevaruri, atunci. M-am trezit brusc ca de fapt nu sunt eu cea vinovata, asa cum tu m-ai facut sa ma simt, vinovatul esti TU! Eu nu te-am mintit, niciodata! Eu am plecat cand am simtit ca nu mai pot, eu am tacut, am indurat si am preferat sa ma indepartez de fiecare data cand simteam ca nu-mi esti de ajuns. Nu am procedat corect, stiu. Eu nu te-am mintit, straine! Tu m-ai cunoscut, mi-ai cunoscut sufletul si trupul, imi stiai surasul si plansul, tu stiai tot dar ai ales sa te joci desi te rugasem candva sa nu faci asta. M-am intors la tine mereu pentru ca imi dadeam seama ca fara tine nu pot si de fiecare data m-ai facut sa ma simt vinovata ca am fost lasa si am fugit, aveai dreptate, eram lasa si fugeam dar in tot timpul asta tu ma minteai. M-ai facut sa cred ca si tie iti e greu. sa cred ca iti lipsesc si ca pentru tine sunt doar eu, m-ai mintit. Tu nu ma minti de ieri, ma minti de-o viata!

Nu sunt nebunii de-o zi sunt minciuni de-o viata.

Alta seara. (2)

In care-mi scriu. Am incetat sa mai sper, ma opresc acum si te las in pace. Nu te vei mai intoarce, nu ma vei mai ierta si nu ma vei mai iubi dar eu? Eu ma intorc, te iert si te iubesc. Cum facem? Incerc sa te proiectez ca sa imi raspunzi dar tot ce fac e sa imi raspund singura la tot. Exagerat de departe te-am dus de data asta si nu mai stiu drumul pe care te pot aduce inapoi. Cauta-ma si gaseste-ma, te rog! Am sa ma pierd de tot. 

Peste tot

Dar de fapt nicaieri.
Eu sunt peste tot dar de fapt nicaieri.

Vreau sa raman.

Mi-a zis ca inca mai traiesc fiecare sentiment la cea mai inalta intensitate, de atunci ma tot intreb ce a vrut sa zica. Oare am sa ajung candva sa simt mai usor? Sa traiesc mai lent? Ce au vrut sa insemne cuvintele lui? Exista oare intensitatii ale sentimentelor? Se poate ca eu sa le disec prea mult? El spune ca se poate si tind sa cred ca are dreptate pentru ca, probabil, a trecut si el prin perioada prin care eu trec acum si a fost doar o perioada, spune ca trece repede, nici nu o sa imi dau seama cand m-am oprit sa mai simt totul atat de profund. Mi-e frica, vreau sa raman chiar daca raman singura, vreau aici dar as vrea sa il iau cu mine, cred ca i-ar placea sa vada iar cum e in lumea asta. Ma plang mult ca am obosit dar cred ca as obosi si mai tare daca n-as mai simti la fel, inca mai vreau sa iubesc deci inca mai vreau sa traiesc.
Am scapat de urmele lor si acum astept sa fie lasate alte urme adanci si greu de umplut.