Nu mă mai căuta

căci nu mai sunt pe nicăieri, nu mă mai căutați voi căci am fost găsită, găsită și regăsită și chiar eu pe mine însămi m-am regăsit. Mă simt întreagă, completă și puternică. Simt fiecare fior la adevărata lui intensitate, îmi conștientizez corpul, trăirile, emoțiile și sentimentele, nu e roz dar trăiesc, trăiesc acum mai puternic ca niciodată. Adolescenta din mine face nazuri și vrea să fie doar ea însă mă lupt cu mine să apară și persoana matură care a crescut în mine, acum cele două iau decizii împreună ținând bineînțeles cont și de copilul din mine, suntem 3 și toate 3 ne știm rolurile doar adolescenta mai strâmbă uneori din nas, se prostește, dansează și face tumbe râzând dar e certată de tipa matură iar tipa matură e îmblânzită de copila cu ochii ăia mari căprui. Niciuna nu mai plânge.

M-ai tulburat...

mai rău ca niciodată, de fapt de ce să nu recunosc că până acum prezența ta nu mă tulbura cu nimic, vorbele tale nici atât însă acum sunt derutată, pierdută și te caut, m-ai regăsit tu însă nu m-ai căutat cum o făceai cândva. Acum când eu îmi doresc totul tău tu vrei doar părți din mine, știi ce e cel mai greu? Să te primesc pe bucățele, vreau să revii cu totul, vreau să îți dai seama că ochii mei sunt plini de dor, iubire și lacrimi. Știu că suntem diferiți dar nu îmi mai e frică, nu îmi pasă de vorbele nimănui, nu-mi pasă de nimic și de nimeni, în afară de noi, știi prea bine că există acest „noi”. Mă știi de mult și m-ai văzut în tot felul de toane și m-ai vrut de fiecare dată, mă vrei și acum dar nu cu totul, nu mereu, ți-e frică, știu.

Ai încredere în mine, ți-aș iubi totul cu totul meu!

Gin.

Te-as cauta in orice colt de lume doar ca sa ma tii 5 minute in brate, sa ma tii strans si sa imi spui ca m-ai asteptat, sa recunosti ca ti-am lipsit, sa admiti ca sunt frumoasa, sa ma iubesti si sa ma vrei.

Ratacita si confuza...

E dimineata aia in care m-am trezit devreme cu toate ca am adormit tarziu, o dimineata in care pieptul meu se simte apasat si lipsit de aer. Stau in pat si am castile in urechi, volumul este dat cel mai tare pentru ca sper sa ma ajute sa imi reglez pulsul si sa ma trezeasca. Am adormit cu durerea asta ingrozitoare in piept si noaptea nu a fost, de data asta, cea care sa stearga tot, m-am trezit exact la fel si sunt speriata. Asta se intampla mereu cand acorzi locuri necuvenite persoanelor din viata? Ah, stai! Eu mereu va ofer alte locuri decat cele pe care le meritati dar niciodata nu m-a durut fizic atat de tare. Vreau sa stiu ce mi se intampla, de ce sunt asa speriata? Nu am nimic deci nu pierd nimic si cu toate astea simt ca ceva ma sfasie si ma lasa in urma. Nu e prima oara cand scriu si sper ca ma linistesc insa acum... ma incred cu totul in asta, acum asta e singurul remediu caci voi nu mai aveti resurse pentru oboseala din sufletul meu. Toti lasati cate o urma, o scrijelitura oricat de mica care ramane acolo, nu zile ci luni, ani sau chiar o viata. Gandeste-te ca nu mai am loc de scrijelit, e prea plin si daca incerci o sa doara ingrozitor, o sa o faci pe o cicatrice veche care acum pare vindecata definitiv dar crede-ma, inca ma doare uneori chiar si urma aia simpla. Te-ai lovit vreodata in acelasi loc? Te-a durut mai rau a doua oara? Vezi? Exact la fel ma doare si pe mine, tare, mai tare ca pana acum. Pieptul mi-a fost apasat de multe ori dar acum nu imi da voie sa respir, e ca si cum ar incerca sa mi se opuna, parca se lupta cu mine si ma intreb disperata cu ce i-am gresit pana si lui, de ce ma doare? Raspundeti-mi voi, cei care nu aveti dureri, ce faceti sa nu doara nimic? Daca va intrebati ce fac eu de se razbun, va raspund simplu cu: traiesc! Poate nu stiu sa traiesc corect, poatea asta e marea mea problema, nu stiu sa traiesc corect! Dar totusi... nu ma ajuta asta cu nimic caci cine stie sa traisca asa cum trebuie? Dar exista un fel in care trbuie sa traim? Invata-ma! Nu-mi pasa cine esti, de unde, cum te cheama, nu-mi pasa de nimic dar daca ma inveti sa traiesc vei salva o viata, o vei salva de la risipa, poate te va face si pe tine fericit ca ai salvat o viata.
Asa-i ca unii oameni nu mai traiesc de mult? Chiar daca ii vedem zilnic, pe strazi aglomerate, zambind sau plangand, mergand sau alergand, cu plase in maini sau cu mainile in buzunar, unii dintre ei au murit de multa vreme doar ca inca nu o recunosc. Pe mine inca ma dor toate deci sunt convinsa ca n-am murit, mie imi tresare inima des, nu, nu am murit. Dar batranii aia ce si-au ingropat consoartele si copiii si acum nu mai au pe nimeni? Ei mai traiesc? Sunt multi oameni ce-si duc viata cu greu, caci este greu sa stii sa traiesti si daca ai aflat cum sa nu uiti niciodata.
Sunt dezordonata, sar de la o idee la alta dar nu mai sunt asa speriata, nu mi se mai opune, mi s-a reglat respiratia si stiu care e motivul pentru tot. Eu nu stiu ce, cand si cum trebuie sa va ofer si voi luati tot fara sa intrebati, luati totul desi stiti ca o sa raman iar fara nimic si fara voi si o sa fiu nevoita iar sa caut tot ce am avut. Nu va mai las locuri de zgariat, nu va mai dau tot, ma lupt cu voi, voi cei care ma vreti ca pe un obiect, voi cei care sunteti mai nebuni ca mine. Sper sa te recunosc cand o sa apari! Sper sa stiu daca si tu vrei totul sau daca vrei sa imi oferi tu tot ce ai, daca imi oferi, sa stii ca de la mine nu vei mai lua nimic caci eu am sa iti ofer totul meu, ti-l pun in palme si ma incred tie. O sa am incredere iar, dar sper sa te recunosc, sa nu te confund, sa nu te evit. Invata-ma si nu ma lasa prada avalansei asteia!
Nu ma mai doare nimic si respir normal. M-am trezit!
Te astept! Cauta-ma tu!
Buna dimineata!

Gata.

M-am invinovatit ca am ranit un om pe care il credeam sensibil desi nu arata asta foarte des, in fiecare zi si in fiecare noapte m-am gandit cat i-am gresit unui om care pretindea ca eu insemn ceva pentru el. M-am considerat jalnica si am bagat capul in pamant, mi-am cerut scuze, am implorat sa fiu iertata insa nu am fost, nu am fost pentru ca nu avea de ce sa ma ierte, de fapt nu ii gresisem atat de tare. Nu credeam ca inca mai pot fi sfasiata! Ai facut-o iar! Nu ti-a pasat nici macar o secunda ca nu sunt doar un trup, nu ti-a pasat de nimic si de nimeni. Ca mine sunt multe, nu sunt singura calcata in picioare, nu sunt singura care a plans si tu te-ai bucurat, nu sunt singura. Nu sunt fericita dar incerc sa ma bucur de tot ce mi se intampla frumos si presimt ca mi se intampla ceva cu adevarat frumos din cauza ta. Nu a fost niciodata o copilarie, nu e o copilarie si nimic din ce se intampla acum nu e copilarie si daca ar fi tot doare pentru ca si copiii au sentimente, adesea mult mai puternice ca ale noastre dar cu siguranta mai puternice ca ale tale.
Te-am iubit mult! Nu doar eu, noi te-am iubit mult si probabil unele inca o mai facem.
Sper sa fii fericit cand iti vei gasi calea si sa iubesti mult, imi doresc sa iubesti pe cineva la fel de tare cum noi te-am iubit pe tine, sa simti toata iubirea noastra la un loc dar pentru un singur om, m-as bucura sa fie reciproc dar ai grija.

S-a terminat, definitiv de data asta!

Minciuni de-o viata. (3)

M-ai invaluit in mii de minciuni dulci, le-am iubit enorm pe fiecare insa eu le credeam adevaruri, atunci. M-am trezit brusc ca de fapt nu sunt eu cea vinovata, asa cum tu m-ai facut sa ma simt, vinovatul esti TU! Eu nu te-am mintit, niciodata! Eu am plecat cand am simtit ca nu mai pot, eu am tacut, am indurat si am preferat sa ma indepartez de fiecare data cand simteam ca nu-mi esti de ajuns. Nu am procedat corect, stiu. Eu nu te-am mintit, straine! Tu m-ai cunoscut, mi-ai cunoscut sufletul si trupul, imi stiai surasul si plansul, tu stiai tot dar ai ales sa te joci desi te rugasem candva sa nu faci asta. M-am intors la tine mereu pentru ca imi dadeam seama ca fara tine nu pot si de fiecare data m-ai facut sa ma simt vinovata ca am fost lasa si am fugit, aveai dreptate, eram lasa si fugeam dar in tot timpul asta tu ma minteai. M-ai facut sa cred ca si tie iti e greu. sa cred ca iti lipsesc si ca pentru tine sunt doar eu, m-ai mintit. Tu nu ma minti de ieri, ma minti de-o viata!

Nu sunt nebunii de-o zi sunt minciuni de-o viata.

Alta seara. (2)

In care-mi scriu. Am incetat sa mai sper, ma opresc acum si te las in pace. Nu te vei mai intoarce, nu ma vei mai ierta si nu ma vei mai iubi dar eu? Eu ma intorc, te iert si te iubesc. Cum facem? Incerc sa te proiectez ca sa imi raspunzi dar tot ce fac e sa imi raspund singura la tot. Exagerat de departe te-am dus de data asta si nu mai stiu drumul pe care te pot aduce inapoi. Cauta-ma si gaseste-ma, te rog! Am sa ma pierd de tot. 

Peste tot

Dar de fapt nicaieri.
Eu sunt peste tot dar de fapt nicaieri.

Vreau sa raman.

Mi-a zis ca inca mai traiesc fiecare sentiment la cea mai inalta intensitate, de atunci ma tot intreb ce a vrut sa zica. Oare am sa ajung candva sa simt mai usor? Sa traiesc mai lent? Ce au vrut sa insemne cuvintele lui? Exista oare intensitatii ale sentimentelor? Se poate ca eu sa le disec prea mult? El spune ca se poate si tind sa cred ca are dreptate pentru ca, probabil, a trecut si el prin perioada prin care eu trec acum si a fost doar o perioada, spune ca trece repede, nici nu o sa imi dau seama cand m-am oprit sa mai simt totul atat de profund. Mi-e frica, vreau sa raman chiar daca raman singura, vreau aici dar as vrea sa il iau cu mine, cred ca i-ar placea sa vada iar cum e in lumea asta. Ma plang mult ca am obosit dar cred ca as obosi si mai tare daca n-as mai simti la fel, inca mai vreau sa iubesc deci inca mai vreau sa traiesc.
Am scapat de urmele lor si acum astept sa fie lasate alte urme adanci si greu de umplut.

Ramas bun.

Ii scriu acum ultima oara vecinului ce ma admira chiar si atunci cand eram groaznica. Era batranul acela care ma facea sa zambesc in orice clipa doar cand il vedeam, stiam ca imi va spune iar ca ma admira. Vecinul meu de la etajul I era un om bun, bland si puternic. Vecinul meu de la etajul I tinea la mine doar pentru ca m-a vazut crescand. Vecinul meu de la etajul I a luptat cu viata mult. Vecinul meu de la etajul I era printre singurii batrani la care mai tin, eu nu mai am batrani si am nevoie de ei, batranii sunt oameni intelepti si buni. Vecinul meu de la etajul I zambea mereu chiar daca in el se duceau lupte greu de imaginat. Vecinul meu de la etajul I a fost un batran frumos si o sa imi lipseasca. Ma simt de parca mi-am pierdut un bunic si un prieten, nu doar un vecin. Eram obisnuita sa il vad aproape zilnic si daca nu zilnic macar saptamanal, stiam ca dupa ce-l salut o sa ma intreb ce fac iar eu o sa ii spun si am sa il intreb si eu "D-voastra ce faceti?" iar el imi va raspunde "Te admir!" asa facea mereu, era un fel de chestie a noastra, era acelasi raspuns chiar daca aratam groaznic, chiar daca plangeam si eram neagra la ochi de la machiajul ala nenorocit cu care imi ascund toate defectele in speranta ca vor disparea, chiar daca nu aveam chef de vorba sau eram cu prieteni sau prietene, el tot ma admira. Il admir si eu, l-am admirat mereu si am sa o fac si de acum, il admir pentru bunatatea, respectul si puterea de care a dat dovada. Il admir ca a reusit sa zambeasca mereu, il admir ca nu s-a lasat invins cu una cu doua, il admir pentru toata viata pe care a dus-o si il admir pentru ca m-a admirat mereu.

Astazi am sa imi iau ramas bun de la vecinul meu de la etajul 1, am sa il vad pentru ultima oara.
De acum vecinul meu de la etajul 1 nu-mi va mai spune ca ma admira dar eu stiu ca o va face mereu.
E vreme frumoasa afara!

Contradictii. (1)

Mi-am jurat ca nu am sa iti mai scriu si bineinteles ca nu am s-o mai fac, nu iti mai scriu, te las sa pleci. Stiu insa ca ai sa mai vezi ce scriu asa ca vreau doar sa stii ca desi nu iti mai trimit, eu inca iti scriu, da, iti scriu dar nu-ti scriu. Nu te mai caut dar te caut peste tot, nu te mai vreau dar te astept suspinand, nu vreau sa te mai simt dar as adulmeca in orice secunda mirosul pielii tale, nu vreau sa te mai iubesc dar te-as iubi cu toata fiinta mea, as face toate astea daca as mai exista dar nu mai exist, nu mai exist de ieri, de alaltaieri, de o luna, doua sau poate n-am existat niciodata. In schimb, tu… tu existi peste tot, in carti, in filme, pe strada, in autobuz, esti peste tot. Ti-am spus candva: Iubeste-ma! si tu mi-ai raspuns cu “Te”, mi-a placut, am zambit, acum daca iti spun sa ma iubesti ai sa-mi spui sa te uit asa ca mai bine nu iti mai spun. Nu iti mai scriu, nu este pentru tine, este pentru mine, de acum imi scriu mie. 

Cuvinte pentru tine.

Cuvintele mele au fost mereu mai dure decat ale tale si oricat m-am chinuit sa le imbrac frumos, n-am reusit s-o fac la fel de bine ca si tine. Stii foarte bine ca am incercat sa iti vorbesc insa nu poti sa recunosti ca ai gresit, pentru tine e prea mult sa accepti, sa recunosti si sa treci peste. Cum as putea eu sa repar lucrurile cand tu nu vrei sa recunosti nimic? Cum pot eu sa fac totul sa fie bine cand tu nu lasi garda jos o secunda? Cum pot eu sa fac toate astea cand tu ma invinovatesti doar pe mine?

Poate am gresit ca imi doream prea mult sa fac ceva si m-am asteptat sa primesc de la tine o mana de ajutor, poate am gresit ca am sperat ca o sa imi fi alaturi si o sa ma intelegi, m-am asteptat sa ma tratezi macar la fel cum am facut-o eu cand ai avut nevoie. Barbatul ala important din viata mea imi spunea mereu sa nu fac orice pentru cei din jur si sa ma astept sa faca si ei la fel pentru mine ci sa fac totul fara sa am asteptari. Cata dreptatea avea ... El a avut mereu dreptate.

Stiu ca ai trecut prin multe, stiu ca esti dificila, stiu ca te emotionezi usor si suferi mult dar exist si eu; indiferenta si orgoliul tau aplicate pe mine m-au facut sa regret milioane de lucruri spuse si traite. Distanta asta dintre noi nu a fost niciodata atat de mare cum e acum, n-am simtit-o niciodata atat de puternica si de capabila sa ne desparta cum o simt acum. Cand te-am pierdut pe tine mi-am pierdut si increderea in majoritatea prietenilor mei, mi-am pierdut ramasitele de speranta in iertare, am pierdut mai mult decat ti-ai putea tu imagina dar stiu, doar tu suferi si doar tie iti e greu. Nu pot sa spun lucrurile mai frumos, nu pot sa fiu mai calda si mai intelegatoare, am empatizat prea mult. Imi doream atat de mult sa ai curaj sa imi reprosezi tot ce ai de reprosat dar imi doream si mai mult sa iti recunosti vina si nu sa ma faci pe mine vinovata, cum a fost tot timpul. Tu, omule lipsit de vina, omule victima, sensibil si bun imi lipsesti mai mult ca niciodata! Imi lipseste tot ce a fost si ma doare cel mai tare ca stiu ca nu o sa mai fie nimic la fel, niciodata.

Lectia pe care am invatat-o e una trista si grea de dus!

Oameni mici!

Iti pui melodia preferata pe replay si sudezi tigarile, una dupa alta, pachet dupa pachet, plic dupa plic. Refrenul ala parca-ti ia toata durerea, o ia asa pur si simplu, te lasa fara ea, dar te da si de pereti.. ca-i adevarat, lua-l-ar dracu, parca vrei sa-i dai X, sa nu mai auda nimeni, sa nu isi dea si ei seama ca suferi, dar n-o opresti... ca parca prea bine zice, o lasi sa se repete! De-ar fi si viata asa, sa mai pui pauza cand te plictisesti, sa ii dai replay si mai ales sa ii dai play cand vrei tu - Sa sari peste anumite momente, atunci cand gresesti sa te poti intoarce si sa faci altfel, ca acum doar stii cum sa faci sa fie bine, sa nu suferi, sa nu te lase balta, sa nu-i scrii dupa 1 an si sa-ti raspunda sec, sa-ti doresti sa te salute dar sa n-o faca. Cu toate ca n-ai gresit tu, a gresit ea.. sau poate si tu? Nu stiu.. cred ca ea a gresit mai mult, tot ea e acum aia cu capsa pusa, ea reproseaza si tot tu lasi de la tine, ea nu.. iti pare rau c-ai lasat de la tine? Sa nu-ti para! NU TE MERITA, crede-ma! Trezeste-te, vrei prea multe de la oamenii mici! O viata ca o melodie buna? Hmm, da, vrem si noi, dar stim ca-s vise!


Semnat D.

P.S: Probabil am sa mai postez si vorbele altora pe aici.

La tine ...

ma intorc mereu, de ceva vreme plec de langa tine si ma intorc plangand de fiecare data. Ma intorc si te rog sa ma primesti, ma intorc si sper ca nu m-ai uitat, plang si iti cersesc iubirea chiar daca niciodata nu stiu daca am sa raman. M-am intors si acum insa tu te-ai schimbat, asa cum era si normal, doar nu era sa accepti tot timpul sa dispar? Capriciile mele au devenit de nesuportat si stiu asta, as vrea sa iti pot spune ca raman dar ... Raman?

Ce sa mai fac?

Ce sa mai fac sa ma observi? De fapt, sa observi! Sunt aproape de tine mereu dar tu nu ma vezi niciodata.

Imi lipsesti. Ti-ar fi greu sa ma crezi ca imi lipsesti si ti-ar fi si mai greu sa intelegi de ce te caut acum daca as face-o. As vrea doar sa te mai aud si sa imi spui ca esti bine, atat. Nu vreau sa te mai fac sa suferi dar te-as suna, mai mult ca oricand te-as suna. Desi pare imposibil sa stii ca si mie imi lipsesti si mi-e dor de tine, mi-e dor tare de tine. Eu te-am rugat sa nu te intorci, nu s-a schimbat nimic dar uneori vreau sa te aud. Nu am sa te caut caci stiu cat rau iti va face dar sper ca ti-ai dat seama in tot timpul asta in care n-am vorbit ca eu nu eram ce aveai tu nevoie. 

Nu mai pot sa scriu caci nu ma pot opri din plans ... Sper sa ai parte de tot ce-i mai frumos, meriti mai mult ca oricine! 

Lacrimi îmbibate în alcool.

 Între noi doi nu a fost niciodată doar sex, nici măcar în prima noapte, între noi doi a fost altceva. Nu știu cum aș putea să explic ce a fost, lacrimi îmbibate în alcool dezmierdate apoi cu sex, un altfel de sex pe care nu-l pot defini. E ciudat că nu mai ești aici și îmi lipsești cum nu credeam că îmi poate lipsi cineva vreodată! Am plecat plângând ultima oară când te-am văzut, plângeam de teamă că nu o să nu te mai văd niciodată, plâng și acum din aceeași teamă. E groaznic să simt că îmi curge în vene un sânge ce are nevoie de tine, erai un fel de drog cât timp ai fost aici. Mi-aduc aminte cum mă lăudam că eu n-am dependenţe, ei nu... mă gândesc la tot ce am făcut și îmi dau seama că tu ești singura mea dependență și realizez în același timp că ești și cea mai periculoasă căci de tine nu pot face rost de nicăieri. Nopțile alea petrecute în brațele tale, în camera aia a ta în care plutea un miros fad de fum, îmi lipsesc acum mai mult ca oricând, aș da orice să fii aici și să mă chemi, nu trebuia mai mult, doar să mă chemi, ai știut de fiecare dată că sunt pentru tine în orice clipă. Nimeni și nimic nu mă putea opri din drumul către tine, știam că urma încă o noapte în care să te pot privi. Am știut de la început că nu vei rămâne aici, știam că o să pleci și o să mă lași, m-ai avertizat. Mi-aduc aminte și acum cât ai încercat să te asiguri că nu mă vei răni, nu ai vrut să îmi faci rău nici o clipă însă cu toate astea am ajuns să ne facem rău amândurora. Ultimele dăți în care am fost împreună ți-am repetat continuu că o să îți lipsesc și tu m-ai aprobat de fiecare dată, sunt curioasă acum: Îți lipsesc? Mi-ai spus de nenumărate ori că sunt cu capul în nori și că nu gândesc realist, ai avut dreptate, nu gândeam realist și nici măcar acum nu o fac, chiar dacă nu mai ești aici eu tot te vreau. Ți-am reproșat în fiecare noapte că ești un laș, m-ai lăsat să vorbesc nopți la rând, să țip și să te înjur fără să te împotrivești până când în penultima noapte împreună mi-ai spus tot ce era de spus, de atunci n-am mai avut curaj să îți reproșez nimic. Îți aduci aminte noaptea aia? Am început să plâng, erai cu fața către geam și am venit să te iau în brațe, m-ai întrebat dacă sunt în regulă și n-am putut răspunde, dacă ziceam ceva în clipa aia izbucneam în lacrimi, m-a durut îngrozitor de tare să îmi dau seama că ai dreptate în tot ce ai spus. Te-ai întors cu fața către mine și m-am lipit de pieptul tău, mă simțeam în siguranță la auzul bătăilor inimii tale dar nu mă mai puteam abține și am preferat să ies din cameră, am luat de jos primul tricou și am ieșit din cameră aia în care simțeam că încep să mă sufoc. M-am încuiat în baie și am stat acolo câteva minute încercând să mă adun. Aveam doar tricoul tău pe mine și cu fiecare lacrimă parcă simțeam mai puternic mirosul parfumului tău, m-am enervat și am venit în cameră, nu am mai scos nici un cuvânt, mi-am tras hainele pe mine și te-am rugat să mă conduci, în timp ce coboram scările ai sunat la taxi, aia a fost penultima noapte.

Ființe

 Mă inconjor de oameni pentru că mi-e frică dar și ei sunt la fel ca mine, plini de frică. Sunt atât de mulți în jurul meu că încep să îi confund, să îi amestec, să nu îi mai recunosc, să îi uit, să îi urăsc sau să îi iubesc mai mult. Parcă toți oamenii de lângă mine se schimbă atât de mult încât eu nu mai pot ține pasul, mă pierd, mă lasă în urmă iar eu îi înlocuiesc, caut alții care să le țină locul, nu îi schimb căci îmi doresc, o fac pentru că ei mă lasă în spate. Nu, oamenii pentru mine nu sunt niște jucării pe care să le arunci, eu nu îi arunc doar îi înlocuiesc sau mai adaug pe lângă ei căci mi-e frică, mi-e frică să nu mă trezesc singură, oricum sunt singură dar măcar mai e mișcare în jurul meu. Totul s-a schimbat, eu sunt alta, voi sunteți alții. nu ne mai cunoaștem. Un singur om a rămas la fel și el e departe, e cel mai departe dintre toți dar singurul ce îmi e mereu aproape. Nu vreau să îi obosesc pe ei așa că recurg nebunește la scris, scriu pentru că oricum nimeni nu înțelege, ce rost are să povestesc când oricum nu primesc niciun răspuns? Ce rost mai are să le spun ce mă doare când ei oricum nu înțeleg? Suntem goi, toți! Mă îndrăgostesc de tot felul de ființe și sunt dezamăgită de fiecare dată, încerc să schimb ceva și niciodată nu îmi iese, parcă nu îmi mai pot reveni, am nevoie de cineva care să schimbe totul, să dea sens, să facă ceva, eu nu mai pot face nimic pentru mine acum, de fapt pot dar nu mai vreau, acum stau și aștept. Tot ce îmi doresc e să apară de undeva ființa aia care să îmi zică că rămâne lângă mine orice ar fi și mă va ține, nu mă va lăsa să cad, mă va iubi cu masca sau fără, dacă apare se va face curat în viața mea, nu am să mai strâng atât de multă lume goală lângă mine.
Norocul meu că mai sunt şi oameni de la care am ce învăţa şi care reuşesc să îmi ocupe timpul cu zâmbete, lor le mulţumesc.

 Ciudată ființă mai sunt și eu!

Frica...

Mi-e frica de un om care pretinde ca ma iubeste, iubirea nu e o obsesie, cand iubestie nu hartuiesti, nu ranesti si nu il faci pe omul pe care il iubesti sa-i fie teama de tine. M-ai indepartat definitiv si tot ce imi doresc cel mai mult in clipa asta este sa uiti ca exist, din pacate imi doresc imposibilul. Ma umilesti si ma tratezi ca pe o jucarie, sunt un om, unul pe care tu il chinui, unul care nu te mai suporta, unul care regreta ca te-a cunoscut. E trist ca am ajuns sa spun toate astea insa nu mai pot, nu mai rezist, nu mai am putere sa iti indur tot ceea ce-mi faci. Imi vine sa urlu la fiecare gest al tau ce are legatura cu mine. Lasa-ma! Uita-ma si iarta-ma! Nu mai pot! Nu te apropia de mine, te rog! Nu stiu cum sa te mai alung, nu te mai suport!
Am noroc ca am oameni minunati alaturi de mine care ma inteleg, ma sustin si imi sunt alaturi in orice clipa! (printre oamenii astia minunati se numara si oameni carora tu le faci rau sa te razbuni pe mine, o tampenie).

Ai grija!
Pa.

Timp...

Acum imi dau seama ca a trecut atat de multa vreme de cand nu am mai scris. Scriam mereu cand aveam probleme, scriam cand nu mai puteam sa vorbesc cu nimeni sau cand aveam nevoie sa transpun tot ce simt. Nu am mai scris de ceva vreme si ma intreb daca tot de atata vreme am devenit un gol? Sunt oare un gol? Sa nu mai am ce sa scriu? Si as avea atatea de spus, dar mi-e frica. Mai nou mi-e frica sa scriu, mi-e frica de oameni, mi-e frica de mine, mi-e frica de voi si de tot. Spun ca mi-e frica dar cu toate astea fac doar lucruri nebunesti pe care pana acum cateva luni nu as fi avut curajul sa le fac, raspund la fiecare impuls, intru in orice joc, cunosc oameni noi, invat jocuri noi, invat lectii noi si profit de fiecare secunda.
Anul asta vreau sa imi demonstrez ca sunt responsabila si puternica cu adevarat, pana acum n-am fost deloc puternica desi am trecut peste toate am lasat sa se vada cat de greu trec, de acum nu o sa mai stie nimeni daca e usor sau greu pentru mine. Vreau sa imi demonstrez ca pot si singura iar abia cand o sa fiu sigura de mine insami am sa caut sa pot alaturi de cineva, de fapt nu, nu am sa caut ci am sa astept si am sa profit de fiecare sansa. In noul an vreau sa nu ma mai intreb de ce ma iubesc persoanele din jurul meu, vreau sa stiu ca merit, nu vreau sa mai simt diversitatea si diferentele ca durere, nu vreau sa imi mai fac curat printre prieteni, vreau sa permit doar celor care merita sa imi devina prieteni, vreau ca toate zilele sa fie lucide, sa nu mai am doar momente de luciditate, nu vreau sa mai fie nimic fara sens, la sfarsitul anului vreau sa ma bucur ca a mai trecut un an cu bine, vreau sa am replica la tot si vreau sa imi gasesc locul in acest an.

Vreau sa scriu mai des.

Noapte buna!