joi, 24 iunie 2010

Se termina?

Cred ca totul se termina ...Nu vreau dar se intampla. Totul se duce, se darama, se destrama si se uita. Nu vreau sa te pierd, nu vreau sa ma pierzi, nu vreau sa ne pierdem. Vreau sa fim cum eram, vreau sa ma iei in brate asa cum o faceai odata si imi spuneai ca ma iubesti, si o spuneai diferit de cum o spui acum, acum doar spui, acum nu mai simti ce spui. Si mie imi e foarte dor de noi. Si vreau sa trec peste dar nu mai am puteri, dragostea se stinge si eu cu ea. Ma doare, ma doare mai tare ca o rana deschisa pe care pui sare, doare, dar vreau sa fiu tare, sa par puternica, doar sa par... Imi vin o mie de cuvinte in cap, amestecate, cu sens pentru mine, fara sens pentru el. De ce se termina? De ce? Se stinge... Sunt dezamagita. Speram ca tu sa fi cel care sa ma acopere cand imi este foarte frig, speram ca tu sa fi cel care imi aduce pastilele la pat atunci cand imi este rau, speram ca tu sa fi cel care sa ma ridice, tu sa fi cel care ma linisteste, cel care sa ma iubeasca, cel care sa ma sustina, tu sa fi tot. Dar nu vrei. Nu vrei sa iti revii, nu vrei sa devii cum erai, nu vrei, pur si simplu nu vrei. Iti place asa, esti imatur si nu am nevoie de asta, am nevoie de un om adevarat, un om cu suflet, un om cu caracter,un OM.
Mi-e foarte dor si doare! Doare tare, mai tare decat iti poti imagina!

miercuri, 23 iunie 2010

~La rampe~

Ieri am condus pentru a doua oara. Sunt foarte fericita pentru ca in sfarsit l-am convins pe tata sa ma duca undeva unde sa pot conduce. In curand o sa incep scoala de soferi si vroiam sa stiu macar cum se porneste o masina. Stiu sa schimb vitezele, sa pun frana, sa iau curbele si stiu ca mai am multe de invatat. Sa va povestesc prima experienta a mea la volan.
Eram cu ai mei la iarba verde, undeva pe la Valcele. Locul era destul de mic dar totusi l-am rugat pe tata sa ma lase sa o pornesc. M-a lasat sa si conduc putin, pentru ca locul nu era indeajuns sa pot conduce cum trebuie. Prima data am intrat cu masina in cea mai mare groapa posibila si bineinteles ca nu am reusit sa o scot asa ca l-am lasat pe tata, a doua oara mi-a murit motorul, a treia oara ( nu cred ca vreti sa stiti ce s-a intamplat dar eu totusi va spun ) am apasat accelaratia la maxim si masina aproape ca mi-a zburat din maini, speriat la maxim am sarit din masina si am lasat-o mergand, noroc cu tata care era in dreapta si a reusit sa o salvez, tremuram din fiecare incheietura si cu toate astea am mai incercat o data, a patra oara s-a dovedit a fi cu noroc, am reusit sa o pornesc fara sa imi moara motorul, sa ocolesc groapa si sa o mentin la o viteza normala.
Ieri in schimb nu am avut probleme, mi-a murit doar de vreo doua ori motorul in rest totul a fost frumos. Am luat curbe, am facut ronduri si a fost frumos. Cred ca printre cele mai placute amintiri cu TATA.
Asta e masina pe care o avem.

206 numarul, Peugeot e marca ;)
*Postul are titlul "La rampe" pentru ca acolo am condus ieri. In Codlea langa gara e un drum destul de lung numit de noi "La rampe" (nu stiu de ce), drum care nu este prea circulat. Locul perfect ;)

sâmbătă, 19 iunie 2010

Scrub home made

Ieri mi-am adus aminte ca am vazut eu odata pe net ca e bine ca de doua ori pe saptamana sa iti exfoliezi pielea. Ok si cum fac asta? Caut de zori pe preaminunatul google si gasesc ca iti poti face singura scrub din tot felul de chestii ce le gasesti prin casa. aici am gasit cam ce mi-am dorit. M-am hotarat sa imi fac si eu unul. Am gasit prin casa o cutie de inghetata si incep sa torn cafea, zahar, ulei de masline si miere, dar pentru ca era mult prea solid am stors si cateva picaturi de lamaie ( doar nu au ce sa faca rau nu? ). Arata super bine si miroase grozav. Dupa ce mi-am facut exfolierea pielea mirosea extrem de bine, arata superb si era foarte fina. O sa imi mai fac cu siguranta.
Cateva poze cu scrubul meu minune.


marți, 8 iunie 2010

Poet ascuns

Acum două săptămâni am avut parte de o întâmplare tare frumoasă. Veneam de la şcoală, ajunsesem în Codlea, am trecut strada, mergeam cu capul in pământ când deodată aud: Tu citeşti poezii? Ridic privirea si văd un domn bătrân, îl cunoşteam din cartier, îl mai văzusem până atunci dar nu ştiam că şi el mă cunoaşte, îl salutam mereu când îl vedeam plimbându-se. I-am răspuns: Da, citesc poezii. Mi-a spus că o să îmi aducă un volum de poezii scris de el, şi o să îl lase la mama (mama lucreaza la un magazin alimentar din cartier). Nu am ştiut cum să reactionez, nu ştiam ca acel bătrân pe care îl văd zi de zi e un poet, i-am multumit. Apoi nu l-am mai văzut deloc timp de o săptămână. In 26 mai a venit mama acasă si a scos din geantă o carte zicând: e de la domnul profesor Ionescu. Am smuls cartea din mana mamei şi am început să citesc, pe prima pagină scria: "Pentru Ioana cu amabilitate şi simpatie din partea autorului. 26.05.2010 Prof. Ionescu". Ca deobicei m-am uitat la cuprinsul cărţii şi am dat paginile la poezia a carui titlu mi-a plăcut cel mai mult. Poeziile sunt simple dar foarte frumoase, titlul primei poezii pe care am citit-o a fost: "Iti cer iertare". Pagina 31, dau rapid paginile şi ajung la poezie, sub titlu în paranteză scria "soţiei mele dispărute". Am citit-o cu ochii în lacrimi, nu puteam să cred că domnul acela bătrân pe care îl văd zilnic plimbându-se zâmbind suferă atăt de mult.

Îţi cer iertare
(soţiei mele dispărute)

Mi-e dor nespus de tine, Mela,
Si-ncerc să nu fiu disperat,
De neliniştea si durerea,
Ce-n suflet tu mi le-ai lăsat.

A fost un timp cand nepăsarea
Influenţase viaţa noastră
Şi-mi reproşez acum purtarea
Faţă de tine, ca nevastă.

Degeaba caut astăzi scuze
Şi în zadar plâng şi oftez.
Te văd cu zâmbetul pe buze
Când incercai să mă calmezi.

E tristă viaţa fară tine
Şi mai ales e fără rost.
Mă culc, mă scol in gând cu tine
Şi retrăiesc tot ce a fost.

Aş vrea să cred că din eter,
Rătăcitoare printre aştri,
Către-nfloritul loc etern
Priveşti cu ochii tăi albaştri.

Şi-n clipa când ne-om întâlni,
Să-mi faci un singur bine:
Să mă ierţi! Că-am greşit mult,
Cât timp ai fost cu mine.

Dau pagina.Pagina 32:

14 septembrie îndoliat
(soţiei mele dispărute)

În cea de-a paisprezecea zi a lui Răpciune,
Când mulţi creştini se duc la rugăciune,
Atunci s-a stins din viaţă Melania,
Lăsând în sufletu-mi melancolia.

Murise-n zi de sărbătoare,
De ziua Sfintei Cruci. O zi cu soare.
După o grea şi lungă suferinţă
Ce-i cuprinsese-ntreaga ei fiinţă.

Zadarnic îşi dorise să trăiască
Sperând ca fiul nostru să sosească,
Din depărtările de peste-Ocean
Din vastul spaţiu Nord-american.

Dar n-a fost chip, căci timpul n-a răbdat
Să-şi mai revadă unicul băiat.
A plecat, însă, din viaţă, consolată,
Că fusese-n vizită la el o dată.

Gândind la cea care mi-a fost soţie,
Simţindu-mi inima tot mai pustie,
Îi cer lui Dumnezeu o alinare
Şi-astept să fiu cuprins de resemnare.

PROFESOR TRAIAN IONESCU

luni, 7 iunie 2010

Inceput de vara

E cald dar nu foarte cald, e frumos dar nu foarte frumos, e placut dar nu foarte placut. Adesea ma gandesc ca as avea nevoie de aripi, sa pot ajunge in cateva secunde acolo unde imi doresc. De exemplu mi-ar placea ca acum, chiar in clipa asta, sa fiu la mare cu picioarele in apa si sa fie noapte dar poate ca peste 10 minute vreau sa fiu pe un varf de munte infofolita bine si cu nasul rosu. Se pare ca nu prea stiu ce vreau. Ba stiu, vreau vacanta, vreau sa am o vacanta cat mai linistita si foarte calda, foarte frumoasa, foarte placuta. Merit oare? Vreau sa stau pana noaptea tarziu afara singura sau cu ele si sa ne uitam la stele, sa le punem nume, sa ne alegem fiecare cate una ( oricum a doua zi nu mai stim care a cui era, poate nu mai stim nici macar in ce parte era), sa radem mult, sa ne aducem aminte de trecut si sa plangem, sa ne luam in brate si sa ne promitem ca vom fi mereu acolo una pentru alta.

Maine sigur o sa vreau altceva sau ceva mai mult decat vreau azi! 


sâmbătă, 5 iunie 2010

Sâmbătă dimineaţa ...


 E sâmbătă dimineața, abia m-am trezit și m-am trezit cu un chef nebun de viață, ca niciodată, dar e bine, e foarte bine. Azi aș vrea să mă plimb, să mă plimb mult, să râd cu lacrimi, să țip, azi aș face multe. Dar nu am cu cine, Marian lucrează iar diseară când termină lucrul o să fie obosit ca de obicei. 

 Marian... Marian e universul meu, el e cel care mă ajută, care mă încălzește, cel care mă alină, cel care mă ia în brațe. Sau cel puțin eu așa îl văd, el e cel pe care îl iubesc. De ce? Nici eu nu știu. Poate pentru că apărut într-un moment în care credeam că totul se dărâmă peste mine.Marian e o persoană complicată, mult mai complicată ca mine și mult mai complicată ca voi toți. Marian mă iubește de 3 ani și eu îl iubesc pe el tot de atunci. Acum nu e la fel cum era acum 3 ani, acum totul e mai monoton, acum ne plictisim mai des, și deseori am impresia că mă iubește din  obișnuință . Îmi repetă în continuu că mă iubește... dar nu știu. Marian își dedică în totalitate viața serviciului, și poate fără să își dea seama mă îndepărtează pe zi ce trece tot mai mult de el. Deși azi am cheful acela nebun de plimbare nu o să am cu cine. Cu Marian mă întâlnesc zilnic când vin de la școală și asta pentru că în drumul meu spre casă trec prin fața clădirii în care Marian lucrează și el coboară în față în fiecare zi când eu vin de la școală. Dar nu mai e cum era, simt zilnic nevoia aceea de el dar când e lângă mine dispare rapid și parcă vreau să plece, să plece dar să rămână cu mine, complicat.  Și cu toate astea încă îl mai iubesc. Îl iubesc mai mult decât credeam că se poate iubii vreodată. O să scriu într-o zi și povestea noastră de la A-Z și poate atunci toți veți înțelege ce scriu aici și acum.De cât de multe ori am scris într-un singur post "Marian", mă sperii chiar și pe mine.   
  
 Am pornit de la ideea că m-am trezit de dimineață cu chef de viață și am ajuns la Marian, toate gândurile mele duc la el. Poate într-o zi o să am chef să scriu doar despre mine, și atunci o să scriu și o să scriu mult. Nu e azi ziua în care să am chef. 
 Azi e sâmbătă dimineață și eu iubesc. 

 Ora postării este târzie deși postul a fost scris de dimineață acum seara umblând pe la setări l-am șters deci a trebuit să scriu iar tot ce scrisesem de dimineață. Noroc că am memorie bună și mi-am adus aminte fiecare detaliu.